România: Sabotarea excelenței? Un cercetător român de la Oxford ilustrează eşecul național în valorificarea resurselor umane.

Am acceptat propunerea, în ciuda unui scepticism profund, cizelat de experiențele trecute cu instituțiile guvernamentale. Încrederea mea, fragilă dar prezentă, se baza pe convingerea că acest consiliu ar putea aduna personalități remarcabile, atât din țară, cât și din diaspora românească.

Mă gândeam la oameni cu o vastă experiență, cu o contribuție dovedită în diverse domenii, oameni capabili să depășească barierele birocratice și să ofere soluții concrete pentru dezvoltarea României. Visam la o sinergie a minților luminate, la un schimb de idei profund și constructiv, care să ducă la proiecte concrete și măsurabile, cu impact real asupra societății.

Speranța mea era ancorată în potențialul acestor indivizi excepționali, în capacitatea lor de a gândi strategic, de a identifica problemele-cheie și de a propune soluții inovatoare, capabile să impulsioneze progresul economic, social și cultural al țării. Știam că drumul nu va fi lipsit de obstacole, dar convingerea că acest consiliu putea reuni forțe excepționale, capabile să depășească dificultățile, a fost suficientă pentru a-mi depăși reticența inițială, alimentată de experiențele anterioare dezamăgitoare.

Această acceptare a reprezentat, așadar, un act de credință în potențialul uman și în puterea colaborării pentru a construi o Românie mai bună. .

O inițiativă ambițioasă, menită să revitalizeze un proiect crucial, s-a confruntat cu o serie de obstacole de neconceput, ilustrând, cu o tristețe profundă, realitatea birocrației românești. Un grup select de consilieri, alcătuit din personalități de excepție – experți recunoscuți, antreprenori de succes, chiar și milionari – toți motivați de un autentic spirit civic și dispuși să contribuie pro bono, au încercat să readucă proiectul pe calea cea bună.

Pregătirea lor impecabilă, experiența vastă și dedicarea necondiționată au fost întâmpinate, însă, cu o indiferentă uluitoare din partea noului ministru, Bogdan Ivan, aparent prea ocupat pentru a se întâlni cu un astfel de consiliu de elită. Luni întregi s-au pierdut în demersuri administrative, explicații birocratice intricate, încercări zadarnice de a actualiza un ordin de ministru. Ca unic rezultat palpabil, câteva modificări minore au fost aduse biografiilor de pe site-ul ministerului – o acțiune superficială la care doar o mână de membri ai consiliului s-au conformat.

Scopul? O „re-alegere” într-un consiliu aflat deja la limita epuizării, înainte chiar de începerea muncii propriu-zise. Între timp, noi membri au fost adăugați, sub pretextul îmbunătățirii expertizei, într-un gest care, din lipsă de seriozitate evidentă, a exacerbat doar haosul existent. Programarea unei întâlniri cu ministrul, eveniment așteptat cu nerăbdare, a fost anunțată în ultima clipă, împiedicând participarea majorității membrilor.

Revolta a început să clocotească în rândul celor care își păstraseră încă optimismul. Nu era doar o lipsă de respect față de oameni competenți care se ofereau să muncească gratuit pentru binele țării, ci o desconsiderare totală a oricărei inițiative cu potențial de impact real. Printre acești indivizi remarcabili se afla și Oana Geambașu, un profesionist desăvârșit, doctorand în sănătate publică la Universitatea Harvard.

Cu o experiență îndelungată ca consilier ministerial la Ministerul Sănătății, ea cunoștea, din propria experiență, mecanismele disfuncționale ale ministerelor românești – temeri, din păcate, confirmate pe deplin în această situație. Când, în sfârșit, ministrul Ivan a găsit timp pentru o discuție, entuziasmul său a fost copleșitor, solicitând elaborarea unei strategii naționale în câteva zile.

Un compliment, poate, pentru competențele consiliului, dar și o demonstrație clară a lipsei de înțelegere a complexității și amplorii unei astfel de sarcini. Cu toate acestea, câțiva membri au rămas angajați, conturând idei valoroase și obiective ambițioase.

Proximitatea alegerilor parlamentare, însă, a redus la zero șansele de continuitate a proiectului. După alegeri, guvernul a rămas, surprinzător, aproape neschimbat. Cu toate acestea, consiliul a fost informat că obiectivele sale ar fi mai bine aliniate cu direcțiile noului ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, fiind sugerat chiar o mutare a activității în cadrul acestui minister.

"Ni s-a sugerat să ne mutăm la alt minister," a rezumat situația un membru al consiliului. Pentru Dr.

Ştefan Dascălu, cercetător român și consultant în sănătate stabilit în Marea Britanie, afiliat Universității Oxford, această posibilă tranziție a reprezentat punctul culminant al unei serii de dezamăgiri. Ce altceva decât o farsă poate fi un consiliu care mută oameni de la un minister la altul, fără a realiza nimic concret? Un gust amar persistă, COSIT devenind exemplul perfect al modului în care România tratează oamenii pregătiți, dedicați și dornici să contribuie la dezvoltarea țării.

Se pare că doar imaginea este importantă, acțiunile concrete fiind neglijate cu totală indiferență. Rămâne speranța că, într-o zi, astfel de inițiative vor fi apreciate la justa lor valoare.

Până atunci, ne întrebăm dacă România vrea cu adevărat să evolueze sau doar să creeze o iluzie de progres. .

Refuzul tacit, ba chiar aparent disprețuitor, al autorităților față de inițiativa COSIT a reprezentat mult mai mult decât o simplă lipsă de respect față de profesioniști dispuși să contribuie pro bono la dezvoltarea țării. A fost o demonstrație clară de subestimare a potențialului real al unor astfel de inițiative cetățenești, capabile să genereze un impact semnificativ în domenii cheie.

În acest context, exemplul Oanei Geambașu, doctorandă la Universitatea Harvard în sănătate publică și fost consilier de ministru la Ministerul Sănătății, este emblematic. Experiența ei vastă, concretizată în numeroase avertismente adresate ministerelor cu privire la disfuncționalitățile sistemului, a fost ignorată, iar realitatea a confirmat, ulterior, toate temerile sale.

Angajarea COSIT în elaborarea unei strategii naționale, la solicitarea ministrului Ivan, într-un termen extrem de scurt, a evidențiat nu doar competența membrilor, ci și o gravă subestimare a complexității proiectului. Entuziasmul aparent al ministrului, ceea ce ar fi putut fi interpretat inițial ca un compliment, s-a dovedit a fi, de fapt, o manifestare a lipsei de înțelegere a dimensiunii reale a sarcinii.

În ciuda acestor dificultăți, unii membri ai COSIT au perseverat, generând idei inovatoare și obiective ambițioase. Însă proximitatea alegerilor parlamentare a diminuat dramatic șansele de implementare a acestor proiecte.

Surprinzător, după alegeri, guvernul a rămas aproape neschimbat, dar membrii COSIT au fost informați despre o posibilă realocare către Ministerul Educației și Cercetării, sub conducerea ministrului Daniel David. Această sugestie, formulată prin "Ni s-a sugerat să ne mutăm la alt minister", a fost percepută de unii membri, printre care Dr.

Ștefan Dascălu, cercetător român și consultant în sănătate specializat în imunologie și epidemiologie, afiliat Universității Oxford, și laureat al premiului UKRI pentru excelență în cercetare și comunicare științifică, ca o farsă. Dr.

Dascălu, cu o vastă experiență internațională și recunoaștere academică, a exprimat astfel dezamăgirea: "Ce altceva decât o farsă poate fi un consiliu care mută oameni de la un minister la altul, fără să fi realizat nimic concret?". Această decizie a evidențiat incapacitatea sistemului de a valorifica potențialul uman existent și de a transforma inițiativele promițătoare în acțiuni concrete.

COSIT, deși a demonstrat un potențial enorm, a devenit un exemplu tragic al lipsei de consecvență și a priorităților greșite ale României, unde se pune accentul pe imagine, ignorându-se substanța. Remarca finală a Dr.

Dascălu - "Am rămas cu un gust amar" - sintetizează sentimentul general de dezamăgire și incertitudine cu privire la viitorul unor astfel de inițiative în România, unde rămâne încă neclar dacă se dorește o adevărată evoluție sau doar o simulare a acesteia. .

Experiența mea recentă în cadrul unui consiliu consultativ, pe care îl voi denumi în continuare COSIT, pentru a proteja identitatea sa, a fost marcată de un contrast izbitor între entuziasmul inițial și dezamăgirea finală. Totul a început cu o solicitare abruptă, aproape nepoliticoasă, din partea ministrului Ivan.

Într-un acces de entuziasm – poate excesiv de optimist – ne-a solicitat elaborarea unei strategii naționale într-un interval de timp extrem de scurt. Această cerere, interpretată inițial ca un compliment la adresa competențelor noastre, a relevat, de fapt, o lipsă profundă de înțelegere a complexității și a amplorii unei astfel de sarcini.

Era evident că ministrul Ivan, prins probabil în tumultul vieții politice, nu a luat în considerare resursele necesare sau impactul real al unui termen limită atât de scurt. Cu toate acestea, un mic nucleu de membri ai consiliului a rămas dedicat proiectului, investind timp și efort în generarea unor idei inovatoare și a unor obiective ambițioase. Planul era îndrăzneț, promițător.

Însă, umbra iminentă a alegerilor parlamentare a aruncat o umbră de îndoială asupra viabilității pe termen lung a eforturilor noastre. Șansele ca noua strategie, chiar dacă ar fi fost finalizată, să fie implementată de un viitor guvern diferit, erau extrem de reduse, aproape inexistente. Ironia sorții a făcut ca, după alegeri, guvernul să rămână, surprinzător, aproape neschimbat.

Totuși, curând, am fost informați despre o nouă realiniere a obiectivelor COSIT, acestea fiind acum perfect aliniate, se pare, cu viziunea ministrului Daniel David, noul ministru al Educației și Cercetării. Ni s-a sugerat, implicit, să ne mutăm sub egida noului minister.

Îi urez succes ministrului Daniel David în misiunea sa monumentală de a reforma sistemul educațional românesc, o sarcină herculeană, fără îndoială. Personal, însă, această propunere de relocare a reprezentat picătura care a umplut paharul. Ce altceva decât o farsă grotescă poate fi un consiliu care își mută membrii de la un minister la altul fără a fi produs vreun rezultat tangibil, vreo schimbare concretă în viața oamenilor? Gustul amar al unei experiențe nefinalizate, a unui potențial irosit, persistă. COSIT, cu potențialul său imens, a devenit un exemplu tragic al modului superficial în care România tratează expertiza și dedicarea specialiștilor.

Se pare că se acordă importanță doar imaginii, "stoarcerii" de imagine, în detrimentul acțiunilor concrete menite să aducă beneficii reale țării. Acțiunile concrete, benefice pentru România, sunt total neglijate. Rămâne doar speranța vagă că, într-o zi, astfel de inițiative vor fi abordate cu seriozitatea și angajamentul pe care le merită.

Până atunci, ne vom întreba în continuare dacă România dorește cu adevărat să se dezvolte și să progreseze sau dacă se mulțumește doar cu o simplă simulație a progresului, o iluzie de evoluție. Dr. Ştefan Dascălu, cercetător român și consultant în sănătate, specializat în imunologie și epidemiologie, stabilit în Marea Britanie și afiliat Universității Oxford, autor a numeroase lucrări științifice și laureat al premiului UK Research and Innovation (UKRI) pentru excelență în cercetare și comunicare științifică. .